Zicu: „Sunt pe ‘lista neagră’?** Fotbalul n-a început și nici nu se termină cu Dinamo…”

Zicu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarii dinamoviști sunt deciși să facă „curățenie generală”

în lot cu ocazia vacanței de iarnă, iar Ianis Zicu pare resemnat cu
faptul că s-ar putea afla pe lista disponibilizaților. Întrebat de
„lista neagră a lui Borcea”, mijlocașul ofensiv al „câinilor” a
oferit un răspuns prin care a lăsat să se înțeleagă că o eventuală
despărțire de Dinamo nu l-ar mira. Chiar și așa, Ianis a făcut un
nou apel la fani pentru ca aceștia să susțină cu adevărat echipa în
partidele următoare.

Îi mulțumesc domnului Copos că mă vrea la Rapid, dar eu
deocamdată sunt la Dinamo și nu vreau să comentez altceva. Nu mă
deranjează că numele meu apare pe lista neagră, pentru că fotbalul
nu a început și nici nu se termină la Dinamo. Eu unul nu mă simt
vânat pentru că nu fac nimic rău. Eu fac un apel la suporteri să
fie alături de echipă, nu doar de un jucător. Pentru că jucătorii
vin și pleacă, dar ei vor rămâne alături de Dinamo tot
timpul
„, a spus Zicu.

Citește aici mai multe știri despre Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢

Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă

Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?

Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor

Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România

FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei

Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți

Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!

BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul

Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!

16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt

Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle

Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare

Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții

Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare

Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului

Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute

Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×